Ghiocei, urme de urs si

... slanina fripta.

         

Martie, acuma, iarna s-a cam dus. Bine, pe creste, iubitorii de zapada inca isi mai pot testa abilitatile de schiori. 

Stratul de zapada e destul de consistent in zona inalta. Prin unele locuri depaseste chiar 2 metri. La peste 1500 m altitudine e inca frig si se mentine strat solid, iar deseori peste noapte se mai asterne un strat subtire de pulver.

Din cauza incalzirii vremii, curenti de aer urca spre creasta si viscolul e la el acasa. Noaptea, mai ales, nu e prea placut sa ratacesti pe afara. Dar, asta e alta poveste, vreau sa revin la primavara, care si anul acesta a venit destul de repede.

Mda, primavara a venit repede anul acesta, timpul s-a incalzit si nevoia de iesit in natura e tot mai puternica. Nu ca asta iarna as fi stat numai in casa, dar acuma e cald, e placut si mai ales ca si florile au inceput sa se arate de printre peticele de zapada care se micsoreaza vazand cu ochii.

Ghioceii, clopotei, branduse si multe altele formeaza un covor pe care ti-e si mila sa il atingi. La Piatra Bridireiului, ghioceii sunt cei care se straduie sa indeparteze plapuma de zapada care, peste iarna le-a oferit caldura, iar acuma se transforma in apa ce ii ajuta sa isi inalte nasucul spre soare. Desi altitudinea este putin peste 1000 m (1108m), in mijloc de martie zapada se zareste doar pe ici pe colo. Covorul de frunze uscate cazut asta toamna este impestritat de clopoteii albi ai ghioceilor.

 

Bun, asta o stiam in teorie, dar am zis hai sa mergem si anul aceste in vizita la ghiocei. Am dat sfoara-n tara in speranta ca vor fi mai multi doritori. Fiind inceputul lunii martie nu multi sperau ca zapada sa fie topita si florile iesite. Asa ca nu am reusit sa ne adunam prea multi, dar nu-i bai. Am plecat de acasa pe un drumeag care urca oblic spre zona numita Brazii Buni din Bistrita Bargaului, intr-un ritm lejer pentru ca nu ne grabeam si nici terenul nu era solicitant. Dupa aproximativ trei ore de povesti si urcare ajungem in zona unde, bucuria intalnirii cu firavele flori, e rasplata asteptata.

         

Incet, incet ... apar.

Sunt iesite chiar daca covorul de zapada este continuu. Asteptarile nu ne-au fost inselate, in concluzie in 2 – 3 saptamani ar trebui, pe jos sa fie alb si ... nu de la zapada. 

Dupa ce admiram in voie florile luam o gustare pe fuga si renuntam la admiratul peisajului pentru ca ceata nu ne permite asa ca ne indreptam pasii catre drumul de intoarcere.

Urme ... urme

Alegem de data aceasta sa ne intoarcem pe o poteca de creasta. Nu o stiam dar Ioana cunoaste aceasta varianta care mi se pare si mie mult mai usoara. Mai ales ca pe valea pe care am urcat abunda urmele de urs proaspete, probabil de cateva zeci de minute. Simteam ca de undeva de mai sus ne priveau. Asadar am ales un al traseu care in scurt timp ne coboara tot mai aproape de punctul final al drumetiei noastre.

Asa cum ziceam 2 saptamani mai tarziu ne organizam pentru a revedea frumosii ghiocei care, speram noi sa fie deschisi toti. De data aceasta trupa noastra este mai numeroasa, dar si mai variata. Andreea si-a dorit ca sa o insoteasca si copiii, motiv pentru care am ales sa scurtam cat se poate lungimea traseului. 

Bogdana, Max, Edi, Andreea, Olga, Sergiu, Radu si cu mine suntem toti. Urcam asadar cu masini pana in locul numit Poarta Bistritei unde lasam masinile si ne continuam traseul pe jos. 

     

 Dupa o ora de mers lejer suntem sus pe Piatra Bridireiului. O priveliste minunata se deschide asupra intregii vai. Satele insirate pe firul raului Tiha, inaltimile Muntilor Bargaului, crestele inzapezite ale Muntilor Rodnei si Calimanilor, Lacul Colibita se deruleaza sub ochii nostri.

   

Bistricior si lacul Colibita

 

Creasta Muntilor Rodnei 

Intr-un final, poate indemnati de foame, coboram spre o poienita unde alegem sa luam masa. In drumul nostru luam cu noi ghiocei (in memoria aparatului foto). Cautam un loc in apropierea unui petic de zapada unde facem un mic foc pentru a praji niste slanina in tepuse.

     

Stiu ca nu suntem in parc national, focul nu este interzis si avand luate toate masurile de precautie sa nu facem vreo dauna, incropim din pietre peste o veche vatra de foc una noua. Copiii sunt in extaz si se intrec in prajitul slaninii.

     

Si ... slanina fripta

In sfarsit suntem satui de mancare, relaxati si impliniti. Dupa ce ne asiguram ca focul nostru e stins si nu e niciun pericol, mai culegem cateva imagini cu frumosii ghiocei si ne bucuram de caldura soarelui.

   

Este o zi senina si calduroasa de nici nu ai zice ca e luna martie sus pe munte. Ne indreptam spre locul unde am lasat masinile admirand peisajul si linistea locului. Intalnim constructii vechi cu scop pastoral, dar care stau sa cada. Cine stie de cata vreme nu mai sunt folosite. Gata, am ajuns. A fost minunat si relaxant. 

                                                                                 

Ture plăcute oriunde ați merge!